Dictionar de astronautica
ASTRONAUTICA
ASTRONAUTICA
- stiinta si practica activitatilor in spatiul cosmic, zborul
extraatmosferic al obiectelor carora li s-a imprimat prima viteza
cosmica sau un alt regim de miscare, constructia aparatelor cosmice de
zbor, navigatia in afara atmosferei terestre. Teoreticieni fondatori:
Tiolkovski, Goddard, Peltier, Oberth, Braun s.a. Sputnik-1 (4 octombrie 1957) a
confirmat posibilitatea realizarii primei viteze cosmice (7,9 km/s),
prin care corpul considerat devine satelit artificial al Pamantului. La
11 octombrie 1958 satelitul american Pioneer-1
s-a indepartat la 107.000 km de Terra. Cea de-a doua viteza cosmica
(11,2 km/s) s-a obtinut la misiunea cu statia automata Lunnik-1, primul obiect cosmic care
a survolat Luna, iesind apoi din sfera de actiune gravitationala a
Terrei (raza acestei sfere este de 930.000 km). La 14 septembrie 1959
s-a realizat impactul Lunii de catre un obiect cosmic lansat de pe
Pamant (Lunnik-2), iar la 7 octombrie 1959 s-au obtinut, in premiera,
fotografii ale emisferei Lunii pe care nu o putem vedea de pe Pamant (Lunnik-3/4 octombrie 1957). Primul
zbor al omului in cosmos s-a efectuat la 12 aprilie 1961, Iuri Gagarin
devenind cosmonautul nr. 1. Progresarea astronauticii pe aceasta
directie o definesc Vostok si
Mercury (din generatia
intaia), Voshod si Gemini (din generatia a doua), Soiuz si Apollo, precum si activitatile pe
statiile orbitale Skylab si Saliut. In prima etapa s-au
efectuat zboruri in grup ale navelor Vostok;
o femeie (tereskova) a participat la o asemenea misiune si s-a obtinut
recordul de 5 zile durata unui zbor. In etapa a doua s-au efectuat in
premiera zborul unui echipaj (Voshod)
si iesirea unui om din cabina direct in spatiul cosmic (Leonov, pieton
cosmic). In aceeasi etapa s-a realizat pentru prima oara cuplajul in
orbita circumterestra a doua nave pilotate (Gemini-6/Gemini-7), iar recordul
de durata a zborului cosmic neintrerupt al uni echipaj s-a stabilit la
2 saptamani (Gemini-7/4-18
decembrie 1965). Adevarata relansare de program incepe cu navele din
generatia a treia. Trei oameni (Borman, Lovell si Anders), la bordul
navei Apollo-8, in decembrie
1968, calatoresc pana la Luna, nava lor se plaseaza pe orbita
circumselenara (face 10 inconjururi ale Lunii) si misiunea se incheie
cu amerizarea cabinei in Pacific. In ianuarie 1969 doua nave Soiuz pilotate s-au cuplat in
cosmos, dupa care doi cosmonauti dintr-una din nave (nava cu echipaj)
au trecut in cealalta nava i s-au reintors pe Pamant cu aceasta. In
acelasi an, in iulie, se realizeaza prima expeditie a pamantenilor pe
suprafata Lunii. Neil Armstrong este cel dintai explorator selenaut; a
fost urmat de Edwin Aldrin, coechipierul lor, Michael Collins, ramanand
in nava satelizata, in prealabil, in jurul Lunii. Alte 6 echipaje Apollo au reeditat si dezvoltat
operatia inaugurala, 5 dintre acestea cu popas selenar (record, Apollo-17/decembrie 1972, 75 de ore
pe solul lunar). Intre timp, in octombrie 1969, are loc simultana
spatiala a 3 nave pilotate (efectiv total, 7 cosmonauti), echipajele
efectuand manevre de apropiere si indepartare, sub comanda lui Sonin,
comandantul navei Soiuz-6. In
iunie 1970, la misiunea Soiuz-9,
recordul de durata a zborului cosmic este ridicat la 18 zile. La putin
timp dupa aceea a fost scoasa in spatiu prima statie orbitala
locuibila, Saliut/aprilie-octombrie
1971. La bordul ei, 3 cosmonauti, adusi de nava Soiuz-11, au desfasurat activitati
timp de 23 zile. Noul record a fost ridicat succesiv la 28, 59 si 84
zile in perioada iunie 1973 - februarie 1974, de echipaje detasate
pentru lucru in cosmos, in incaperile statiei orbitale Skylab. Un moment semnificativ in
evolutia programelor spatiale l-a marcat zborul comun Soiuz-Apollo, realizat in iulie
1975 de doi cosmonauti rusi si trei astronauti americani. Cu statia
orbitala Saliut-6, lansata la
29 septembrie 1977, s-au efectuat ample activitati cosmice, unele
inedite. Pana la finele anului 1981 statia a fost abordata de 35 de
ori, de catre nave pilotate si automate, Soiuz, Soiuz T si Progress. De mai multe ori pe
statie s-au aflat, pentru cate o saptamana, doua echipe a cate
doi cosmonauti, una din acestea constituind echipaj de baza.
Astfel de echipaje de baza au facut sa urce recordul de
durata a sederii neintrerupte a oamenilor in
cosmos mai intai la 95,6 zile (martie 1978), apoi, succesiv, la 140
zile, 175 si 185 zile. Cosmonautul Riumin, dupa 6 luni de la
reintoarcerea dintr-o astfel de misune de durata, de 175 zile, a fost
trimis din nou pe statia Saliut-6,
unde a adaugat alte 185 zile de popas spatial, totalizand un an de
vietuire in cosmos. Dezvoltarea astronauticii a permis, de asemenea,
participarea la misiunile cosmice si a cetatenilor altor state, 10
astfel de misiuni efectuandu-se in perioada martie 1978 - iunie 1982.
In paralel s-au desfasurat activitati cu obiecte cosmice automate,
sateliti artificiali ai Pamantului, stiintifici, tehnologici, pentru
cercetari biologice, de astronomie, geofizica, ca si pentru aplicatii
in meteorologie, telecomunicatii, geodezie, teledetectie, navigatia
maritima si aeronautica. Fiecare dintre aceste domenii are mai multe
programe principale, speciale. O realizare esentiala o constituie
orbita geostationara (ecuatoriala, la 35.810 km departare de Terra),
adoptata pentru toate categoriile de sateliti artificiali ai
Pamantului. Totodata s-au derulat ritmic programele cu statii
interplanetare (Venus, Mariner,
Mars, Pioneer, Viking, Voyager), unele explorand planetele Venus
si Marte simultan de la sol i din orbite de sateliti artificiali ai
acestor planete, altele survoland planetele Jupiter, Saturn si Neptun,
precum si sateliti ai acestora. Cercetati sistematice s-au efectuat
asupra Soarelui, deopotriva din orbite circumterestre si exterioare,
acestor cercetari consacrandu-li-se programe speciale. Dezvoltarea
astronauticii implica esential Naveta spatiala, al carui zbor inaugural
s-a efectuat in anul 1981. S-a trecut la permanentizarea activitatilor
directe ale oamenilor in cosmos, in jurul Lunii si pe Luna. De asemenea
s-au pregatit lucrari de constructii cosmice, statii orbitale modulare,
structuri mari cu multiple functiuni, colectoare de energie solara,
antene-satelit s.a. Un capitol aparte il reprezinta tehnica rachetelor
purtatoare de obiecte cosmice, in evolutie si perfectionare continua.
|
|
